Accident cu două autoturisme implicate în Slatina. Șoferii ambelor mașini au ajuns la spital/ FOTO

Un accident cu două autoturisme implicate a avut loc, vineri după-amiază, în Slatina. Șoferii ambelor mașini au ajuns, cu răni, la spital.

Evenimentul rutier s-a petrecut în jurul orei 17:20, pe strada Pitești, protagoniști fiind un tânăr de 35 de ani, din Slatina, și un bărbat de 71 de ani, din comuna Sprâncenata.

„Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că, în eveniment, au fost implicate 2 autovehicule, respectiv un autoturism condus de un bărbat de 35 de ani, din municipiul Slatina, județul Olt și un autoturism condus de un bărbat de 71 de ani, din comuna Sprâncenata, județul Olt”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Olt, Cosmin Lupu.

În urma evenimentului rutier, ambii conducători auto au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportați la Spitalul Județean de Urgență Slatina.

Cei doi au fost și testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Polițiștii efectuează cercetări, acum, pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.