După două zile cu temperaturi extrem de ridicate, pentru care meteorologii au emis COD ROȘU de caniculă, România lucrurile devin critice luni și marți, când temperaturile vor avea un nou val de creștere, atingând 42 de grade la umbră.
Aproape toată țara, inclusiv județul Olt, se află, luni și marți, sub COD ROȘU de caniculă extremă.
În Crișana, Banat, Oltenia, Muntenia, Moldova, Dobrogea și sud-vestul Transilvaniei, valul de căldură va continua să se intensifice. Se vor înregistra temperaturi maxime între 37 și 42 de grade, iar pe litoral vor fi de 33…36 de grade. Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități, anunță Administrația Națională de Meteorologie.
Minimele termice nu vor coborî sub 22 de grade, astfel că vor caracteriza nopți tropicale.
În aceeași perioadă, în Maramureș și în cea mai mare parte a Transilvaniei va fi Cod Portocaliu. Valul de căldură va persista și se va intensifica. Va fi caniculă, iar temperaturile maxime vor fi de 35…40 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.
Local, minimele termice nu vor coborî sub 20 de grade, astfel că vor caracteriza nopți tropicale.

Valul de căldură va persista în toată țara și în zilele următoare, mai spun meteorologii.



































