Pentru a asigura o tranziție administrativă lină, echipa actuală de consilieri locali ai PSD Slatina a votat, în ședința legislativului municipal de marți, propunerile PNL de viceprimari.
PSD Slatina are și un răspuns la atacurile pe care liberalii, prin vocea noului primar ales al municipiului, continuă să le facă.
„Este ironic că ni se spune de către cei din PNL că nu acceptăm faptul că am pierdut, când, de fapt, ei sunt cei care nu par să se obișnuiască cu faptul că au câștigat.
Așadar, ieșiți din logica opoziției, de astăzi conduceți Primăria Slatinei!
Slatina și slătinenii merită cele mai bune proiecte și inițiative, iar noi ne dorim să vedem continuată munca începută de administrația anterioară.
PSD Slatina reafirmă angajamentul față de cetățeni, prin vocea majoritară a consilierilor locali, care vor contribui cu soluții viabile pentru un oraș mai frumos și mai prosper”, se arată într-un mesaj publicat de social-democrați pe pagina de Facebook a organizației.
Consilierii locali ai PSD și-au dat votul, marți după-amiază, în ședința legislativului local, la solicitarea președintelui PNL Slatina, Mario De Mezzo, pentru desemnarea noilor viceprimari ai Slatinei propuși de liberali.
Este vorba de consilierii locali Viorel Rogojinaru (om de afaceri) și de Laura Giura, aceasta din urmă urmând a prelua și atribuțiile de primar interimar, după ce, săptămâna trecută, primarul în funcție Emil Moț și cei doi viceprimari, Gigi Vîlceleanu și Alexandru Berechet, au demisionat.
Pentru funcția de viceprimar, Viorel Rogojinaru a primit 20 de voturi, iar Laura Giura – 18. Pentru preluarea atribuțiilor de primar interimar al Slatinei a fost aleasă Laura Giura, cu 16 voturi pentru, Viorel Rogojinaru aduncând, la acest capitol, doar patru voturi.



































