Locuințele de pe mai multe străzi din comuna Movileni au rămas fără electricitate, luni, după ce un cablu al rețelei de alimentare cu energie electrică a căzut la pământ, generând și un mic incendiu de vegetație uscată la un pas de gardul unei locuințe, flăcările, care riscau să se extindă, fiind stinse de un localnic. Cablul electric a cedat în urma atingerii repetate de alte cabluri sub tensiune, problemă apărută din cauza unui stâlp care stă să cadă. Compania care distribuie electricitate în zonă, Distribuție Oltenia, a fost sesizată încă de ieri în legătură cu un potențial pericol, dar echipa de intervenție trimisă la fața locului nu a făcut nimic: a constatat și a plecat. Astă seară o altă echipă a ajuns în Movileni, dar nu să intervină, la propriu, pentru remedierea problemei, fapt care a generat un scandal fără precedent la fața locului.
Un cetățean din Movileni, satul Bacea, a sesizat, duminică, Distribuție Oltenia, spunând că, lângă gospodăria sa, cablurile rețelei de alimentare cu electricitate se ating între ele și produc scântei care cad în propria curte.
La fața locului au ajuns doi reprezentanți ai companiei, care, deși au văzut cu ochii lor că problema sesizată este reală, au plecat pur și simplu înapoi. Luni, unul dintre cabluri s-a rupt și a căzut la pământ, iarba din jurul acestuia luând foc. Au intervenit oamenii, stingând flăcările.

Zeci de locuințe, poate chiar sute de gospodării de pe mai multe străzi au rămas fără energie electrică. La fața locului s-au deplasat primarul localității și polițiștii din comună, pentru asigurarea locului.

„În urma sesizării mele, m-au sunat ieri domnii (reprezentanții Distribuție Oltenia – n.r.), am ieșit din casă, ei s-au urcat sus pe stâlp, apoi mi-au spus că nu este o problemă, că sar scântei doar când e ploaie. Era o plăcuță de plastic acolo sus, între fire, o improvizație. Ei au spus că dau mai departe (raportează mai departe problema – n.r.). I-am întrebat dacă ei nu sunt capabili să repare acolo ce e de reparat, mi-au spus că da, apoi nu au mai zis nimic, au făcut o fotografie acolo, și-au luat scara și au plecat. Azi (luni, 22 iulie, – n.r.) unul dintre cabluri a căzut la pământ, fiind sub tensiune. În locul unde a căzut, chiar lângă gardul meu, a luat iarba foc, am intervenit eu cu un stingător și am stins focul. Problema e că, înainte de asta, scânteile produse de atingere firelor cădeau mereu la mine în curte, chiar lângă niște lemne”, s-a plâns bărbatul care a sesizat Distribuție Oltenia, Marian Ciripelu, care a precizat că, din cauza stâlpului lăsat într-o rână el a avut de suferit, fiind nevoit să-și mute gardul pentru că stâlpul l-a distrus în două rânduri.

„Stâlpul cu pricina e pe proprietatea mea acum, după ce am mutat gardul, pentru că mi l-a distrus. Am făcut sesizare și cu treaba asta, dar nu a interesat pe nimeni. M-am tras cu gardul un metru și jumătate pentru că mi l-a rupt de două ori. E un stâlp din beton, din ăla gros, care acum e la mine în curte”, a mai spus omul.

Abia luni seară, în jurul orei 21.30, o nouă echipă a distribuitorului de electricitate a revenit la solicitarea autoritățile locale, dar, ca și prima, nu cu intenția unei intervenții. Localnicii prezenți la fața locului și reprezentanții autorităților s-au enervat grozav, încercând chiar să nu-i lase pe reprezentanții Distribuție Oltenia să se retragă.

„A venit o echipă, dar nu vrea să facă nimic, au ajuns fără echipamente de protecție, fără scule. Oamenii sunt foarte supărați. Puteau să intervină încă de ieri, să nu se ajungă aici, dar cei de ieri au preferat să plece. Puteau să ia foc curțile oamenilor, luase iarba foc aici, am intervenit noi, poliția ne-a ajutat cu securizarea locului, să nu se întâmple ceva rău. Este incredibil ce se petrece cu furnizorul de curent, pur și simplu nu ne vine să credem. Avem familii cu copii mici, cu bătrâni, dar celor în drept nu le pasă”, a declarat primarul comunei, Ion Sorin Toma.

Până la urmă, și a doua echipă a Distribuție Oltenia a făcut ce a făcut prima: a constatat și a plecat, lăsând în beznă o importantă parte din comună.
După ce au înțeles că întreaga poveste va face obiectul unui articol de presă, reprezentanții Distribuție Oltenia l-au amenințat pe primarul din Movileni că, pentru că a furnizat informații mass-media locale, nu vor mai reveni deloc pentru repararea rețelei de alimentare. No comment!





































Zeci de stalpii sânt aproape sa cada pe gardurile oamenilor nimeni nu intervine pana nu se întâmplă un dezastru asa este in românia