Proiectele privind dotarea mai multor localități din Olt cu microbuze școlare electrice și hibride au intrat în linie dreaptă.
Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Județean Olt, Marius Oprescu, după ce, în ședința de ieri, au survenit mici modificări la hotărârea CJ prin care cele două proiecte au fost aprobate de aleșii județului.
„Este o procedură în care anumite cuvinte din hotărârea inițială a trebuit să fie schimbate, astfel încât să corespundă ghidului pe care a fost aprobat acest proiect.
Totul este în linie dreaptă, deja pentru unul dintre proiecte am făcut procedura de licitație pentru achiziționarea microbuzelor. Urmează procedura și pe celălalt proiect și în cel mai scurt timp, probabil, vom avea microbuzele pe care le vom preda către localitățile care fac parte din aceste proiecte”, a declarat Marius Oprescu.
Consiliul Județean Olt a semnat, în martie, anul acesta, contractul de finanțare prin care se obțin 15 milioane lei pentru achiziția a 15 microbuze hibride pentru transportul elevilor din județul Olt.
Microbuzele vor ajunge la elevii școlilor din localitățile Osica de Sus, Tufeni, Scărișoara, Crâmpoia, Cilieni, Fălcoiu, Văleni, Brastavățu, Izbiceni, Rusănești, Tia Mare, Dăneasa, Mărunței, Dobrun, Curtișoara.
Acest proiect se alătură celui în valoare de 35 de milioane lei, depus în cadrul Programului Național de Redresare și Reziliență, ce vizează achiziția a 20 de microbuze electrice.
Pentru ambele programe de finanțare criteriul de selecție a localităților beneficiare a fost numărul mare de elevi.


































