Conducerea PSD Olt cere demisia unor membri ai partidului, atât din funcțiile administrative (de conducere), cât și din cele politice (de consilier local), după ce și-ar fi mărit nejustificat salariile.
Totul vine după ce noua administrație a municipiului-reședință de județ a făcut dezvăluiri pe rețelele sociale, prin vocea noului primar ales al orașului, Mario De Mezzo, în legătură cu aceste majorări de salarii.
Vizați de aceste dezvăluiri sunt Emil Popa, directorul Loctrans SA, Florin Bât, directorul Parcului Industrial Slatina, precum și fostul viceprimar al Slatinei, Gigi Vîlceleanu, care acum ocupă funcția manager al echipei de handbal din cadrul Clubului Sportiv Municipal Slatina, cu toții având și calitatea de consilier local.
„Cerem demisia din funcțiile administrative și politice a membrilor care și-au mărit nejustificat salariile, manifestând dispreț față de cetățenii Slatinei și față de colegii lor. Această acțiune este inadmisibilă și contravine principiilor de transparență, integritate și etică profesională.
Situația actuală aduce în lumină motivele pentru care Primăria Slatinei a fost pierdută.
Echipa performantă a PSD Olt, care și-a câștigat încrederea prin ani de implicare socială și eforturi continue, nu trebuie târâtă în mizeria creată de astfel de acțiuni imorale.
Este imperativ să ne distanțăm de astfel de comportamente și să readucem respectul și integritatea în funcțiile publice. Doar astfel putem recâștiga încrederea cetățenilor și putem continua munca de dezvoltare și susținere a comunității noastre.
Rămânem dedicați promovării transparenței și integrității și vom lua măsuri ferme împotriva oricăror abateri de la aceste principii”, se arată într-un comunicat al PSD Olt, semnat de președintele organizației, Marius Oprescu.


































