Incendiul care a distrus grajdul de animale de la Corabia a pornit de la un foc făcut în spațiu deschis.
Cel puțin aceasta este concluzia la care au ajuns, după cercetările la fața locului, pompierii.
„Cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost focul deschis în spații deschise”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Olt, căpitanul Alin Băsășteanu.
Nenorocirea a avut loc luni, în cartierul Celei din Corabia, unde un grajd de animale, cu o suprafață de 500 de metri pătrați, a fost mistuit de flăcări.
La fața locului au ajuns pompierii de la Vișina și cei de la Caracal, care au intervenit cu două autospeciale de stingere și un echipaj SMURD.
În timpul intervenției, acoperișul clădirii, pe structură de lemn și învelit cu plăci de azbociment, s-a prăbușit. Din fericire, nu au existat victime.
La momentul izbucnirii incendiului, în grajd se aflau mai mulți porci pe care proprietarii au reușit să-i scoată afară la timp.







































