Acasă recomandate Siminica Mire...

Siminica Mirea, semnatară a unei inițiate legislative care îi ajută pe pensionari

Senatoarea de Olt Siminica Mirea se numără printre semnatarii unei inițiate legislative care va rezolva o importantă problemă cu care pensionarii se confruntă.

Potrivit proiectului de lege asumat de mai mulți parlamentari social-democrați, senatori și deputați, pensionarii care solicită bilete de tratament sau de odihnă să nu se mai deplaseze la casele de pensii pentru depunerea cererii și pentru ridicarea acestor bilete, ci să le obțină de la sediul primăriilor de care aparțin.

„Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice reglementează drepturile şi obligaţiile pensionarilor. Această lege oferă, pe lângă pensie, şi dreptul la tratament balnear (altul decât cel finanţat de Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate), precum şi dreptul la bilete de odihnă pentru asiguraţi şi pensionari.

Pentru a solicita bilete de tratament sau bilete de odihnă, pensionarii trebuie să depună la sediul casei teritoriale de pensii o cerere tip împreună cu toate documentele necesare. Acest lucru obligă mulţi pensionari să călătorească distanţe considerabile, uneori zeci sau chiar sute de kilometri, pentru a ajunge la sediile caselor teritoriale de pensii. După ce dosarele sunt aprobate, aceştia trebuie să facă o altă călătorie, la fel de anevoioasă, pentru a ridica biletele.

Considerăm că pensionarii ar trebui să aibă opţiunea de a depune cererile pentru bilete de tratament sau bilete de odihnă la autorităţile publice locale sau la primăria de domiciliu, şi nu doar la casele teritoriale de pensii. Această soluţie ar fi posibilă în baza unei convenţii între casele teritoriale de pensii şi autorităţile publice locale. Astfel, după aprobarea cererilor, pensionarii ar putea primi biletele direct de la aceste autorităţi, ceea ce ar reduce considerabil efortul şi disconfortul deplasărilor lungi, de multe ori prea dificil pentru aceştia.

Având în vedere numărul mare de pensionari care se confruntă cu probleme de sănătate şi faptul că aceste persoane depind adesea de sprijin, întâmpinând dificultăţi în deplasare şi în accesarea serviciilor sociale de care au nevoie, considerăm că este imperios necesar să completăm cadrul legal actual pentru a le facilita accesul. Aceasta este esenţa propunerii noastre legislative”, spun inițiatorii proiectului de lege.

Prin această iniţiativă se urmărește completarea cadrului legal actual, astfel încât pensionarii să poată obţine biletele de tratament şi biletele de odihnă fără a fi nevoiţi să parcurgă zeci de kilometri până la sediile caselor teritoriale de pensii pentru a depune cererile sau pentru a le ridica.

„Dacă există un segment al populaţiei care are nevoie de sprijin în acest sens, acesta este cel al pensionarilor, dintre care mulţi au probleme de sănătate sau mobilitate redusă.

Pensionarii care sunt bolnavi sau au dificultăţi în deplasare se află adesea în situaţia de a nu putea călători pentru a accesa aceste servicii, ceea ce le afectează semnificativ calitatea vieţii. Din acest motiv, considerăm că este absolut necesar să le oferim un suport suplimentar prin acordarea acestor tipuri de facilităţi.

În funcţie de diagnostic, unii pensionari necesită îngrijire permanentă, ceea ce îi pune în situaţii delicate şi le limitează capacitatea de a face faţă dificultăţilor de mobilitate şi acces. Din acest motiv, considerăm că orice suport care le poate uşura viaţa este binevenit.

Obiectivul nostru este de a modifica legislaţia pentru a permite încheierea unor convenţii sau protocoale între Casa Naţională de Pensii, casele teritoriale de pensii şi autorităţile publice locale sau primăriile de domiciliu, astfel încât pensionarii să poată depune cererile şi să poată ridica biletele de tratament sau biletele de odihnă direct de la primăria din localitatea lor de domiciliu, evitând astfel deplasările lungi”, mai arată inițiatorii proiectului legislativ.

Implementarea acestor măsuri nu va necesita alocarea de fonduri bugetare suplimentare, se arată în expunerea de motive la acest proiect.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.