În acest mandat de deputat, Gigel Știrbu și-a pus semnătura pe mai bine de 10o inițiative legislative, câteva dintre ele avându-l ca inițiator absolut.
Mai exact, este vorba de 102 inițiative legislative, dintre acestea unele aparțindu-i ca inițiator principal, precum proiectul de lege privind unele măsuri de sprijin financiar acordate Comitetului Olimpic şi Sportiv Român şi Comitetului Naţional Paralimpic, cel privind deschiderea şedinţelor comune ale Parlamentului cu intonarea Imnului Național sau cel referitor la interzicerea interzicerea publicității la țigări electronice.
Printre cele mai recente inițiative legislative pe care și-a pus semnătura și Gigel Știrbu se numără proiectul legii pentru protejarea cotei unice de impozitare în România pentru următorii zece ani, cea privitoare la modificarea şi completarea Legii 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, sau proiectul de hotărâre privind modificarea Regulamentului Camerei Deputaţilor.
În mandatul trecut, Gigel Știrbu a semnat 73 de inițiative legislative, unele dintre acestea avându-l unic inițiator. Printre acestea se numără Legea care prevede scutirea populației de la plata apelor pluviale, Legea privind înființarea Muzeului Național „Brătianu”, Legea care prevede instituirea zilei de 21 martie – Ziua Olteniei etc.




































