O persoană adultă și doi minori au ajuns la spital, joi după-amiază, în urma unui accident rutier petrecut pe Drumul Județean 679.
Evenimentul rutier a avut loc, în jurul orei 15.00, pe raza comunei Mihăești.
Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că, în eveniment, au fost implicate două autovehicule, respectiv un autoturism condus de către o tânără, în vârstă de 30 ani, din comuna Mihăești, județul Olt, și un autocamion condus de către un tânăr, în vârstă de 22 de ani, din orașul Scornicești.
În urma evenimentului rutier, trei persoane au ajuns la o unitate spitalicească, în vederea acordării de îngrijiri medicale, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Olt, subinspectorul Cosmin Lupu.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Polițiștii efectuează cercetări în acest caz pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.




































