Acasă Local Actualitate Polițiștii de...

Polițiștii de la Protecția Animalelor Olt, amenzi de mii de lei pentru vânzări de animale fără documente

Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, au desfășurat o acțiune pentru identificarea și combaterea comerțului ilegal de animale. Oamenii legii au aplicat amenzi de mii de lei pentru vânzări de animale fără documente.

Acțiunea a fost desfășurată în comuna Osica de Sus, din județul Olt, cu ocazia târgului săptămânal.

În urma verificărilor efectuate și a neregulilor constatate, polițiștii au aplicat 8 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 3.600 de lei, persoanelor care au vândut sau cumpărat animale fără documentele prevăzute de legislația sanitară în vigoare sau celor care nu au putut face dovada identificării animalelor prin microcipare sau alt mijloc de identificare stabilit de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor.

Totodată, au fost constatate și două infracțiuni conform art. 25, alin. 1, lit. a) din Legea 205/2004, constând în aceea că doi proprietari ai unor exemplare canine le-ar fi cupat urechile acestora.

Polițiștii au purtat discuții libere cu cetățenii despre prevederile Legii nr. 205/2004 privind protecția animalelor, dar și ale Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 155/2001, privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, cetățenii fiind informați și despre sancțiunile la care se expun prin nerespectarea acestor acte normative.

Activitățile polițiștilor din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor vor continua și în perioada următoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.