Acasă Local Actualitate Detaliul de p...

Detaliul de pe eticheta produselor alimentare la care trebuie să fii foarte atent! Te poate feri de afecțiuni grave

Sursa foto: pixabay.com

Dacă obișnuiești să citești eticheta unui aliment, lucru pe care ar trebui să îl faci, uită-te și la cantitatea de sodiu. Vezi în rândurile următoare toate detaliile.

Când citiți eticheta unui aliment, uitați-vă la cantitatea de sodiu. Dacă are sub 15% din consumul de referință al unui adult, vorbim despre cantitate limitată de sare.

În caz contrar, este prea mult.

Conf. univ. dr. Cristina Căpușă de la Spitalul de nefrologie Dr. Carol Davila subliniază importanța monitorizării consumului de sodiu.

„Alimentul, în funcție de cum este preparat, poate să aibă o cantitate diferită și să alegem alimentul care are mai puțin sodiu. Fosfatul de sodiu există și în sucurile preparate industrial, cantitatea de sodiu pe care o aduce orice aliment conservat din cauza fosfatului de sodiu este foarte mare.

Sodiul, întâlnit în principal în sare și conservanți precum fosfatul de sodiu, este prezent în multe alimente procesate, inclusiv în dulciuri.„De ce ne temem de sodiul în exces? Pentru că organismul elimină sarea în exces prin rinichi, prin aceleași porți prin care se elimină și potasiul. Rinichiul încearcă să scape de sare, dar va scăpa, din nefericire, și de potasiu. Iar de potasiu avem nevoie”, explică dr. Căpușă, conform ProTV.

Un exces de sodiu atrage apa în organism, ceea ce poate crește tensiunea arterială și duce la hipertensiune.

„Evident, rinichiul se adaptează. Dacă îi dăm mai multă sare, se adaptează un an, 2 ani, 10 ani. Dar după, ar putea să înceapă să spună – gata, nu mai pot, atât. Nu ar trebui să exagerăm nici dacă suntem oameni sănătoși,” adaugă dr. Căpușă.

Citirea etichetelor, un pas esențial pentru sănătatea ta

Pe lângă cele precizate anterior, prof. univ. dr. Gener Ismail de la Institutul Clinic Fundeni avertizează asupra riscurilor hipertensiunii: „Organul care scoate excesul de sare din organism e rinichiul.

Dacă rinichiul are o disfuncție sau aportul de sare e foarte mare, hipertensiunea apare și face leziuni rinichiului. Când ai hipertensiune, medicul îți spune – scade aportul de sare sub 5 grame, asta înseamnă că nu pui sare adăugată peste ce conțin alimentele de la mama natură.”

Pentru a evita aceste probleme, Organizația Mondială a Sănătății recomandă limitarea consumului de sare la cel mult o linguriță pe zi și reducerea consumului de produse ultra-procesate.

Sursa: romaniatv.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.