Mihaela Stana va fi numită, azi, la conducerea Bibliotecii Județene „Ion Minulescu” din Slatina

Mihaela Stana, noul director al Bibliotecii Județene „Ion Minulescu” din Slatina

Înlocuită la șefia Clubului Sportiv Municipal Slatina cu un liberal, după ce 000ț, Mihaela Stana va fi numită, azi, directoare a Bibliotecii Județene „Ion Minulescu” din Slatina. Tot azi, mandatul celui care a condus instituția ani la rând, Florian Dumitrescu, încetează prin acordul părților.

Numirea Mihaelei Stana la conducerea Bibliotecii Județene „Ion Minulescu” va avea loc prin votul consilierilor județeni, în cadrul ședinței ordinare de azi a Consiliului Județean Olt.

Tot aleșii județului urmează să aprobe, în aceeași ședință, încheierea mandatului celui care a condus instituția ani la rând, Florian Dumitrescu, „prin acordul părților”.

Mihaela Stana, funcționară în Primăria Slatina de pe vremea când instituția era condusă de Gheorghe Păunescu și care a ocupat, la un moment dat, și funcția de viceprimar, preluând, pentru scurtă vreme, și atribuțiile de primar, a fost înlocuită, recent, la șefia Clubului Sportiv Municipal Slatina cu un liberal, Ștefan Săvulescu, după ce PSD a pierdut primăria municipiului-reședință de județ.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.