Toți candidații liberali din Olt la alegerile locale din 9 iunie 2024 au contribuit, în campania electorală, cu bani din venituri proprii, cu excepția a două persoane: Mario De Mezzo, ales ulterior primar al municipiului Slatina, și candidatul PNL la președinția Consiliului Județean Olt, Ionel Emanuel Oproiu, actualul președinte al Agenției Națională a Locuinței, care, în afară de banii proprii, au și împrumutat sume mari de bani de la persoane fizice.
Potrivit Departamentului de control al finanțării partidelor politice și a campaniilor electorale, dincolo de fondurile proprii puse la bătaie, Mario Lucian De Mezzo a și împrumutat de la persoane fizice suma de 135.000 de lei, la care a adăugat 30.000 de lei venituri proprii, în vreme ce Ionel Emanuel Oproiu a împrumutat, tot de la persoane fizice, suma de 100.000 de lei. Acesta a completat contribuția cu alți 220.000 de lei, din venituri proprii.
Restul candidaților liberali, fie la funcția de primar, la cea de consilier județean sau la cea de consilier local au contribuit la partid doar bani din venituri proprii.
Surse liberale susțin, însă, că în campania electorală pentru funcția de primar al Slatinei au fost cheltuite sume uriașe de bani, miza fiind una pe măsură.
Iată lista sumelor pe care candidații liberali din Olt le-au pus la bătaie pentru campania electorală privind alegerile locale din 9 iunie 2024: