Fumatul ar putea fi interzis și în spațiile exterioare. După ce au introdus interdicția de a fuma în restaurante, hoteluri, baruri și alte spații publice închise, un proiect al Comisiei Europene recomandă interzicea fumatului pe terasele barurilor, cafenelelor și restaurantelor, în stațiile de autobuz și în grădinile zoologice.
Comisia Europeană propune, ca parte a planului CE de combatere a cancerului, noi zone în care fumatul să fie interzis și să să reducă expunerea la fumul pasiv în locurile publice, la locurile de muncă și în transportul public. Interdicția acoperă și produsele fără nicotină, potrivit unui proiect de lege obținut de Euronews.
Planurile CE sunt să curețe spațiile publice de toți aerosolii, nu doar de fumul de țigară, reflectând îngrijorările tot mai mari privind riscurile pentru sănătate pe care le prezintă noile produse din tutun, cum ar fi vape-urile, mai scrie sursa citată.
Noile recomandări ale Comisiei Europene vizează o gamă mai largă de produse emergente, inclusiv „produsele din tutun încălzit și țigările electronice, fie că ele conțin sau nu nicotină” și se propune extinderea spațiilor în care fumatul să fie interzis. Conform noilor propuneri, zonele exterioare sau semi-exterioare – definite ca spații parțial acoperite sau închise, cum ar fi acoperișuri, balcoane, verande și terase – asociate cu unități de servicii precum restaurante, baruri și cafenele ar trebui să devină zone fără fumat.
De asemenea, în nodurile de transport public, inclusiv stațiile de autobuz, gări și aeroporturile, fumatul ar fi interzis. Zonele de agrement unde sunt prezenți copii, inclusiv locurile de joacă publice, parcurile de distracții, piscinele și grădinile zoologice, sunt, de asemenea, incluse, la fel ca și instituțiile educaționale, de la grădinițe la universități, scrie Digi24.
Sursa: romaniatv.net
Si pentru restul dispozitivelor care e scopul? Iqos de exemplu nu are fum, aburul nu e nociv