Tribunalul Olt urmează să judece, în această perioadă, contestația formulată de doi dintre polițiștii inculpați în dosarul de abuz în serviciu în cazul Caracal, după ce Judecătoria Caracal a dispus începerea procesului. În dosar figurează patru polițiști inculpați, respectiv Nicolae Mirea, fost șef al Poliției Caracal, soția acestuia, Violeta Mirea, fostă șefă a Secției de Poliție Rurală Osica de Sus, Eugen Țenea și Marian Vasile, lucrători în cadrul Postului de Poliție Dobrosloveni, care, potrivit Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, nu și-ar fi făcut datoria pentru salvarea minorei Alexandra Măceșanu, răpită și ucisă, în 2019, de Gheorghe Dincă.
Cu toții sunt acuzați de abuz în serviciu și au fost trimiși în judecată, în stare de libertate, în 2023, de procurorii Parchetului de pe Curtea de Apel Craiova, nevoiți să refacă rechizitoriul la solicitarea instanței de judecată.
Potrivit rechizitoriului întocmit, în data de 25 iulie 2019,comisarul șef Nicolae Mirea, în calitate de comandant al Poliţiei Caracal, aflat la conducerea operaţiunilor de căutare a minorei Alexandra Măceșanu şi de identificare a persoanei care a lipsit-o de libertate şi a agresat-o, nu a evaluat şi gestionat în mod corespunzător sesizarea privind dispariţia minorei şi ulterior sesizarea formulată direct de aceasta, prin SNUAU 112, privind săvârşirea împotriva sa a infracţiunii de lipsire de libertate, nu a centralizat şi diseminat în mod corespunzător către subalterni informaţiile de importanţă vitală în găsirea acesteia, nu a coordonat, îndrumat, sprijinit şi controlat în mod corespunzător echipele de căutare şi nu a luat măsuri pentru întocmirea de urgenţă a unui dosar penal, deşi gravitatea deosebită a faptelor sesizate direct de către minoră impunea măsuri specifice anchetei penale, care să permită susţinerea verificărilor poliţieneşti aflate în derulare.
„Prin neîndeplinirea acestor obligaţii, inculpatul a încălcat dispoziţiile art. 26 alin. 1 pct. 1, 2, 10, art. 52 alin. 1 din Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei române, art. 4, 5 şi art. 41 lit. b din Legea nr.360/2002 privind statutul poliţistului, fapta fiind de natură să tergiverseze identificarea autorului infracţiunilor şi a locului unde o sechestrase pe victimă”, se arată în rechizitoriu.
La rândul ei, soția fostului șef al Poliției Caracal, Violeta Mirea, în noaptea de 24/25 iulie 2019, în calitate de comisar-şef de poliţie, şeful Secţiei 2 Poliţie Rurală Osica de Sus, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, deşi a fost informată cu privire la dispariţia Alexandrei Măceșanu, „nu a raportat şefului ierarhic acest fapt, nu a controlat dacă lucrătorii de poliţie V. M. şi Ţ. E. (Vasile Marian și Țenea Eugen, lucrători ai Postului de Poliție Dobrosloveni – n.r.), aflaţi în subordinea sa, au înregistrat sesizarea, au efectuat verificări şi au comunicat evenimentul către ofiţerul de serviciu, încălcând astfel dispoziţiile art. 26 alin. 1 pct. 1, 2, 10, art. 52 alin. 1 din Legea nr.218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei române, art. 4, 5 şi art. 41 lit. b din Legea nr. 360/2002 privind statutul poliţistului, fapta fiind de natură să tergiverseze identificarea autorului infracţiunilor şi a locului unde o sechestrase pe victimă”.
Aflăm din rechizitoriu că dispariția fetei a fost sesizată Postului de Poliție Dobrosloveni de tatăl acesteia, Ion Măceșanu, în seara zilei de 24 iulie 2019, dar șeful de post și adjunctul acestuia nu au înregistrat sesizarea și nici nu au demarat imediat acțiunile procedurale care trebuie efectuate în asemenea cazuri.
„În seara zilei de 24.07.2019, V.M., în calitate de agent-şef principal de poliţie şi ajutor de şef de post în cadrul Postului de Poliţie Dobrosloveni, din cadrul IPJ Olt, şi Ţ.E., în calitate de agent-şef principal de poliţie şi şeful Postului de Poliţie Dobrun din cadrul IPJ Olt, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, respectiv serviciul de patrulare, nu au consemnat şi înregistrat sesizarea persoanei vătămate M. I. privind dispariţia minorei M. A., nu au efectuat verificări în legătură cu aceasta, nu au informat în regim de urgenţă ofiţerul de serviciu de la Poliţia Municipiului Caracal încălcând astfel dispoziţiile art. 26 alin. 1 pct. 1, 2, 10, art. 52 alin. 1 din Legea nr.218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei române, art. 4, 5 şi art. 41 lit. b din Legea nr. 360/2002 privind statutul poliţistului, fapta fiind de natură să tergiverseze identificarea autorului infracţiunilor şi a locului unde o sechestrase pe victimă”, se precizează în rechizitoriul procurorilor.
Pe baza materialului probator administrat s-a apreciat că, dacă lucrătorii de poliţie faţă de care s-a dispus trimiterea în judecată ar fi efectuat cu celeritate demersurile necesare pentru a stabili împrejurările dispariţiei minorei, pentru a evalua situaţa descrisă în sesizări, ar fi verificat şi valorificat variantele de anchetă care rezultau din informaţiile existente, ar fi controlat şi îndrumat ierarhic, în mod efectiv şi eficient, activitatea echipelor operative, precum şi dacă ar fi întocmit de îndată dosar de urmărire penală care să le permită obţinerea unor mijloace specifice de probă (măsuri de supraveghere tehnică), ar fi conferit şanse efective de salvare a minorei.
„Întârzierea de peste 14 ore în efectuarea acestor activităţi a condus, în final, la identificarea tardivă a victimei, decedată la domiciliul autorului infracţiunilor comise împotriva sa”, spun anchetatorii.
Efortul echipelor operative, formate din lucrătorii de poliţie care au acţionat pe teren pentru identificarea locului unde se afla sechestrată Alexandra Măceșanu şi salvarea acesteia a fost inutil în lipsa coordonării reale din partea conducerii Poliţiei Caracal şi transmiterii eficiente către acestea a tuturor informaţiilor deţinute la momentul respectiv, mai spun procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apela Craiova.
Judecătoria Caracal a dispus, în luna iulie a acestui an, începerea judecății, dar procesul va putea fi demarat doar dacă încheierea instanței va rămâne definitivă. Deocamdată, doi dintre polițiștii inculpați, Marian Vasile și Eugen Țenea, au contestat această încheiere la Tribunalul Olt, următorul termen urmând să aibă loc joi, 3 octombrie.
În același dosar au mai fost anchetați, tot sub aspectul infracțiunii de abuz în serviciu, Cristian Ovidiu Popescu, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal, şi un operator 112 în cadrul IPJ Olt, dar procurorii au dispus clasarea cauzei față de cei doi.
Gheorghe Dincă din Caracal a fost condamnat de Tribunalul Olt la 30 de ani de închisoare pentru trafic de persoane, viol, omor calificat, profanare de cadavre sau morminte și trafic de minori, după ce, în 2019, a violat și ucis cu sânge rece o minoră de 15 ani, Alexandra Măceșanu, și o tânără de 18 ani, Luiza Melencu.
Decizia a rămas definitivă prin sentința Curții de Apel Craiova.
În judecată a fost trimis și un vecin al lui Dincă, respectiv Ștefan Risipițeanu, pentru viol, acesta fiind acuzat că ar fi violat-o pe Luiza Melencu, cu acordul celui care, potrivit anchetatorilor, a răpit și sechestrat fata. Acesta a fost condamnat la 12 ani de închisoare cu executare.