Specialiștii au anunțat ce măsuri ar putea fi luate în România, ca urmare a dificultăților economice interne și externe cu care ne confruntăm. Aceștia au spus dacă ne vom confrunta iar cu tăieri de salarii și pensii și ce șanse există să se ajungă la majorarea taxelor și impozitelor pe scară largă.
Principala cauză pentru care ar urma să se ia măsuri, fiind și unul din pricipalii factori de risc pentru economia României, este creșterea rapidă a deficitului bugetar, dar totodată și îndatorarea statului, informează Cancan.
Deficitul bugetar a atins un nivel alarmant, fiind mult mai ridicat decât era în anii trecuți. Chiar dacă inițial se credea că țara noastră va avea un deficit de aproximativ 4% pentru anul 2024, iată că realitatea este alta, de fapt.
La cât ar putea ajunge deficitul bugetar
Această cifră ar putea să se dubleze, să ajungă chiar până la 8%, motiv pentru care s-ar putea pune o mare presiune asupra finanțelor publice. Este important de precizat faptul că economia Germaniei, o țară considerată un pilon de bază al Uniunii Europene, se confruntă și ea cu probleme. Specialiștii spun că e posibil să se intre într-o recensiune cât de curând.
În cazul în care acest scenariu chiar ar avea loc, impactul ar putea să se resimtă destul de mult și la noi în țară, mai ales pentru că economia din România ar fi strâns legată de cea din Germania.
Măsurile care ar putea fi luate luate în această situație
Economiștii nu exclud posibilitatea ca Guvernul României să fie nevoit să ia măsuri drastice pentru a face față unor asemenea provocări de natură financiară.
Ca și soluții, specialiștii spun că ar fi reducerea salariilor din anumite domenii și a pensiilor. Veștile proaste nu se opresc aici. Ar putea să se ajungă și la creșterea taxelor și impozitelor pe scară largă.
Aceste măsuri ar putea să afecteze destul de mult traiul oamenilor. Mulți români au venituri fixe, iar pensionarilor le-ar fi greu să se descurce și cu mai puțini bani pe lună.
Specialiștii speră, totuși, că nu vor exista consecințe directe asupra stabilității economice naționale și asupra veniturilor populației.
Sursa: b1tv.ro