Aleșii județului Olt s-au întrunit, miercuri, în ultima ședință a Consiliului Județean din acest mandat/ VIDEO

Aleșii Oltului din acest mandat s-au întrunit pentru ultima oară în ședință la Consiliul Județean.

A fost o ședință ordinară cu doar câteva puncte pe ordinea de zi, și anume aprobarea conturilor de execuție a bugetului Județului Olt la data de 30.09.2024, de un alt proiect de hotărâre cu privire la rectificarea bugetului județului pe anul în curs, de aprobarea Planului de selecție – componența integrală pentru selecția a trei membri în Consiliul de Administrație al S.C. Olt Drum S.A. pentru mandatul 2024-2028 și de modificarea unor anexe ale unor hotărâri ale CJ Olt.

Președintele CJ Olt, care, după două mandate în funcție, va conduce instituția încă patru ani, le-a mulțumit consilierilor pentru colaborare, iar celor care nu se vor mai regăsi în următorul consiliu le-a spus că au ușa deschisă la el.

„Vă mulțumesc pentru colaborare, chiar dacă, de-a lungul timpului, am mai avut mici conflicte, să zic, în susținerea proiectelor pe care le-am dorit a fi cât mai bune în interesul cetățenilor. Cei care v-ați luat în continuare mandat, vă aștept la ședința de constituire care va avea loc, din toate informațiile mele, pe 23 octombrie. Ceilalți, oricând, cu mare drag, vă aștept pe la mine pentru orice problemă și orice discuție pe care putem s-o avem”, a spus, la finalul discuției, președintele Consiliului Județean Olt, Marius Oprescu.

La alegerile din 9 iunie, pentru Consiliul Județean Olt, PSD a obținut un procent de 58,75% din voturile valabil exprimate, PNL – 20% și AUR – 13,42%.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.