Percheziții în Olt, după ce un parc fotovoltaic a fost distrus de hoți, care au furat mai multe componente/ VIDEO

Polițiștii Secției de Poliție Rurală nr. 1 Bobicești, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Balș, au pus în executare, ieri dimineață, trei mandate de percheziție domiciliară la locuințele unor persoane fizice, din comuna Iancu Jianu, județul Olt, în două cauze penale în care se efectuează cercetări pentru furt calificat.

În fapt, polițiștii Secției de Poliție Rurală nr. 1 Bobicești au fost sesizați cu privire la faptul că, în perioada mai – octombrie, persoane necunosctute ar fi pătruns într-un parc fotovoltaic, de unde ar fi sustras mai multe bunuri (cabluri, suporți, sisteme de prindere, stâlpi metalici ș.a.), cauzând persoanei vătămate un prejudiciu de aproximativ 30.000 de lei.

De asemenea, polițiștii Secției de Poliție Rurală nr. 1 Bobicești au fost sesizați cu privire la faptul că, în luna august, persoane necunosctute ar fi pătruns în curtea unui imobil, din comuna Iancu Jianu, de unde ar fi sustras mai mulți baloți, cauzând persoanei vătămate un prejudiciu de aproximativ 2.000 de lei.

„În cauză, polițiștii au întocmit câte un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, fiind continuate cercetările în vederea identificării autorilor și dispunerii măsurilor legale”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Olt, Claudiu Șerban.

În urma activităților investigativ-operative desfășurate, polițiștii au identificat trei bărbați, cu vârste cuprinse între 45 și 59 de ani, din comuna Iancu Jianu, bănuiți de comiterea faptelor.

Pentru documentarea activității infracționale, în dimineața zilei de 30 octombrie a.c., polițiștii au pus în executare trei mandate de percheziție domiciliară, la locuințele celor trei bărbați bănuiți de comiterea faptei.

În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, bunuri care privesc posibila activitate infracțională.

Cinci persoane au fost conduse la sediul Postului de Poliție Iancu Jianu, în vederea audierii.

Activitatea a fost beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției orașului Balș, Biroului pentru Protecția Animalelor și a luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Olt.

Anchetatorii fac precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de pocedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here