De Mezzo s-a cățărat pe imaginea publică a unui mare om, sporită de plecarea lui la Ceruri, pentru a puncta electoral

Ce legătură are regretabilul deces al profesorului și scriitorului slătinean Constantin Voinescu cu campania electorală desfășurată în această perioadă de noul primar al Slatinei, Mario De Mezzo, pe rețelele sociale?

Niciuna, pentru orice om cu scaun la cap. Este un moment de doliu imens pentru suflarea artistică a Slatinei (aia autentică), pentru mulți scriitori din țară, colaboratori ai revistei de cultură OLTART de care C. Voinescu s-a îngrijit până în ultima clipă, pentru prietenii și cunoscuții artistului, dar mai ales pentru familie.

De Mezzo a găsit de cuviință, însă, să folosească tragicul eveniment pentru a mai puncta o dată electoral, după ce eminentul profesor și scriitor l-a susținut, printr-un text apărut în broșura sa electorală, în campania pentru alegerile locale din 9 iunie.

Admirabilul text de gratitudine față de marele profesor pe care De Mezzo, fostul său elev, l-a publicat, după aflarea veștii că scriitorul s-a stins din viață, pe pagina sa de socializare, era de ajuns. Dar nu și pentru politicianul De Mezzo, care a simțit nevoia să anexeze textului de rămas-bun și imagini în care el și un coleg de partid apar într-un context cu explicită încărcătură electorală.

Știm cu toții că politica are partea ei mizerabilă, dar să întinezi memoria unui asemenea om, cu care te lauzi că ți-a fost mentor, folosindu-te de imaginea sa publică, cățărându-te pe ea, doar din rațiuni oportuniste, asta le întrece pe toate și dezvăluie un profil uman fără scrupule!

_______________

Eminentul profesor și talentatul scriitor C. Voinescu s-a stins din viață sâmbătă dimineață, acasă, în brațele soției, la vârsta de 80 de ani. Trupul său, depus la capela Bisericii „Sfântul Nicolae” Clocociov, va fi înmormântat azi, 4 noiembrie, în cimitirul nou din același cartier Clocociov.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.