Pompierii Detașamentului Slatina au desfășurat, joi, 7 noiembrie, un exercițiu cu forțe în teren, la un operator de pe platforma industrială a municipiului Slatina, cu obiect de activitate producerea sârmei din oțel.
Conform scenariului, pe care nimeni nu-l dorește să aibă loc în realitate, la o încăpere aflată într-o hală s-a produs un incendiu, care a generat o cantitate mare de fum.
Până la sosirea echipajelor profesioniste, personalul cu atribuții de prevenire și stingere a incendiilor de pe locul de muncă a procedat la oprirea echipamentelor și evacuarea tuturor persoanelor aflate în clădire.
„Detașamentul Slatina a angrenat pentru acest exercițiu o autospecială de stingere, o autospecială pentru intervenție la înălțime și un echipaj SMURD”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Olt, căpitanul Alin Băsășteanu.
Subunitățile de intervenție desfășoară lunar astfel de exerciții, pentru antrenarea structurilor operative, a precizat reprezentantul ISU Olt.