Tribunalul Olt a amânat din nou pronunțarea sentinței în cazul bărbatului care și-a DECAPITAT prietenul

Tribunalul Olt a amânat, ieri, pentru a doua oară pronunțarea sentinței în cazul bărbatului care, la sârșitul anului trecut, și-a decapitat prietenul de pahar.

O primă amânare a pronunțării sentinței a avut loc în 14 octombrie, când instanța a dat un nou termen pentru data de 13 noiembrie. Ieri, însă, instanța de judecată a dat un nou termen pentru pronunțare, de data aceasta pentru data de 27 noiembrie 2024.

Teribila crimă care a șocat un întreg județ, și nu numai, a avut loc, în 5 decembrie 2023, în comuna Slătioara. Victima, un bărbat de 50 de ani, din comună, și cel care avea să-i devină călău, un bătrân de 70 de ani, au consumat alcool acasă la acesta din urmă, o locuință socială pusă la dispoziție de primărie. Pe fondul consumului de alcool, între cei doi a apărut un conflict spontan, în timpul căruia gazda a luat un topor și și-a lovit oaspetele în cap și la nivelul toracelui. După ce victima nu a mai mișcat, probabil cu gândul de a ciopârți cadavrul pentru a scăpa de el, agresorul l-a decapitat pe bărbatul ucis, tăindu-i și brațul drept, capul și mâna victimei fiind aruncate într-o hazna.

Grozăvia a fost descoperită a doua zi de o persoană din localitate, care a anunțat Poliția la 112.

Criminaliștii și un procuror au demarat cercetările la fața locului și, în scurtă vreme, polițiștii au identificat persoana bănuită de crimă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.