A ajuns la Spitalul Slatina cu două PLĂGI ÎNJUNGHIATE în piept. O lovitură i-a perforat ficatul!

Bărbatul de 37 de ani, din Slatina, care a fost victima unei agresiuni, ieri după-amiază, pe strada Cireașov din oraș, a ajuns la spital cu două plăgi înjunghiate în zona pieptului. Potrivit cadrelor medicale, una dintre loviturile aplicate cu un obiect tăietor i-a cauzat p leziune la ficat.

Victima a fost imediat supusă unei intervenții chirurgicale. „A suferit o leziune a ficatului. A fost operat, iar momentan este bine”, a declarat, aseară, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență, medicul Emilian Postelnicu.

Cazul a ajuns în atenția polițiștilor după ce oamenii legii au fost anunțați de medici.

„La data de 19 noiembrie 2024, în jurul orei 16:40, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat de către Spitalul Județean de Urgență Slatina cu privire la faptul că la Unitatea Primiri Urgențe s-a prezentat un bărbat ce prezenta două plagi înjunghiate în zona pectorală.

Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că, pe strada Cireașov, din municipiul Slatina, a avut loc un conflict între mai multe persoane.

În urma evenimentului, un bărbat s-a prezentat la Spitalul Județean de Urgență Slatina, prezentând două plăgi înjunghiate în zona pectorală”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Olt, Claudiu Șerban.

Cinci persoane au fost conduse la sediul Poliției municipiului Slatina, în vederea audierii.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, urmând a fi dispuse măsurile legale, a mai precizat reprezentantul IPJ Olt.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.