Este tragedie în administrația publică slatineana: a murit unul dintre cei mai vechi angajați ai Primăriei Slatina, Leonid Moisiu.
Leonid Augustin Moisiu era director al Direcției Generale de Management din cadrul Primăriei Slatina și suferea de o boală necruțătoare. El avea doar 59 de ani.
Era unul dintre cei mai vechi angajați ai primăriei, venind în instituție în 1998. A fost și prefect al județului Olt, în perioada 2009 – 2012, din partea PDL.
De asemenea, vreme de un an, în perioada 2017 – 2018, s-a aflat și la șefia Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici.
Colegii săi din primărie și-au exprimat regretul într-un anunț de condoleanțe postat pe pagina de Facebook a instituției.
„Cu profundă durere, echipa Primăriei Municipiului Slatina anunță trecerea în neființă a unui coleg de excepție, un prieten adevărat și un profesionist remarcabil.
Domnul director Leonid Augustin Moisiu a fost un pilon al comunității noastre. A venit în echipa din Primărie in 1998, a ocupat funcții importante, precum cea de prefect al Județului Olt între 2009 și 2012 sau președinte al Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, dar inima sa a rămas mereu alături de Primăria Slatina, locul în care s-a întors de fiecare dată cu devotament.
În aceste clipe grele, transmitem sincere condoleanțe familiei îndoliate și tuturor celor care l-au cunoscut și prețuit. Am pierdut nu doar un coleg, ci un om de o mare valoare morală. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, au scris, pe Facebook, reprezentanții Primăriei Slatina.
Vestea a căzut ca un trăznet și printre consilierii locali, aflați în ședință ordinară. Ei au ținut, în memoria celui plecat prea devreme dintre noi, un moment de reculegere.



































