Deputatul PSD de Olt Adrian Chesnoiu a postat, pe pagina sa de socializare, un text în care prezintă o radiografie a actualității politice de după alegerile parlamentare, marcând totodată încheierea mandatului său de parlamentar.
Caracaleanul Adrian Chesnoiu evidențiază prima opțiune a oltenilor pentru social-democrați la alegerile de duminica trecută, ca și prima opțiune a românilor la nivel național, acordând cele mai multe voturi PSD.
Totodată, demnitarul se referă și la soluția pe care forțele politice respensabile trebuie să o găsească pentru formarea unei majorități parlamentare, chiar dacă cheia identificării acestei soluții va fi compromisul.
„Alegerile parlamentare au trecut. Cu bune, cu rele, românii și-au ales reprezentanții în viitorul legislativ!
La nivel județean, PSD Olt rămâne prima opțiune de vot și pentru asta aș dori să le mulțumesc oltenilor noștri și totodată să îi asigur că, oriunde m-aș afla, voi fi cu gândul și cu fapta la dezvoltarea județului nostru.
La nivel național, PSD a obținut cel mai mare număr de mandate parlamentare, dar greul abia acum începe, pentru că o majoritate parlamentară va fi greu de obținut și nu fără puține compromisuri!
Deși cel mai urât cuvânt în conștiința politică a cetățeanului de rând, COMPROMISUL, va fi cel mai adesea cheia identificării unei soluții în viitorul Parlament, pentru a se asigura o guvernare cât de cât!”, a scris, pe Facebook, Adrian Chesnoiu.
El marchează, în acest text, și încheierea mandatului său de deputat și își exprimă convingerea că cei care vor reprezenta Oltul în Parlamentul României în următorii patru ani vor continua proiectele de dezvoltare a județului.
„Personal, mă apropii de încheierea mandatului de deputat în Parlamentul României cu sentimente de recunoștință, pentru o experiență deosebită în devenirea mea ca om politic. Au fost patru ani cu o agendă încărcată, cu multe proiecte și provocări, pe unele reușind să le finalizez, pe altele, din păcate, nu!
Sunt bucuros că Bogdan Mihuți, mai tânărul nostru coleg din organizația PSD Caracal, a fost ales în funcția de deputat și ne va reprezenta alături de Marius Iancu și Florin Barbu în Camera Deputaților. La Senat, oltenii l-au validat prin votul lor pe domnul Paul Stănescu. Sunt sigur că ai mei colegi social democrați olteni vor continua proiectele de dezvoltare pentru județul nostru! Felicitări și mult succes tuturor!”, a mai scris, pe pagina sa de socializare, Adrian Chesnoiu.