Horațiu Potra, fost membru al Legiunii Străine, susținător al lui Călin Georgescu și liderul contingentului de contractori militari privați români care luptă în Congo este audiat de poliție după ce în mai multe autoturisme ale apropiaților săi au fost descoperite arme albe, anunță surse G4Media.
Potrivit surselor G4Media, noaptea trecută, polițiștii au interceptat în trafic, în județele Prahova, Dâmbovița, Ilfov și în municipiul București, mai multe autoturisme cu aproximativ 20 de persoane. Toți, membri ai grupării Potra.
În urma verificărilor, asupra lor au fost găsite 2 pistoale, mai multe arme albe (cuțite, săbii, bâte), precum și materiale pirotehnice.
Având în vedere că acestia s-au deplasat către București, având asupra lor aceste obiecte interzise, ar fi avut drept scop deranjarea ordinii și liniștii publică.
De asemenea, 2 șoferi au fost testați pozitiv la substanțe interzise.
Au fost întocmite mai multe dosare penale.