Poliţiştii efectuează, marţi dimineaţa, percheziţii la Primăria Crevedia şi la locuinţa primarului din localitate, într-un dosar de trafic de persoane.
Mai exact, edilul este suspectat că ar fi exploatat prin muncă o persoană cu handicap la ferma sa.
„Din probatoriul administrat a reieșit că, începând cu luna ianuarie 2022, o persoană, cunoscând prin prisma funcției publice deținute starea de vădită vulnerabilitate a unei victime cu handicap mintal accentuat permanent, (lipsită de suport familial și de locuință) ar fi adăpostit-o, în condiții improprii, la ferma de animale pe care ar deține-o, în scopul exploatării prin muncă.
Victima a fost obligată de edil, prin constrângere fizică și psihică, să presteze activități lucrative permanente, constând în îngrijirea animalelor de la ferma situată în județul Dâmbovița.”, se arată într-un comunicat al Poliției.
Audierile se desfășoară la sediul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Dâmbovița.
Acțiunea beneficiază de sprijinul polițiștilor Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești, Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița și jandarmilor Inspectoratului de Jandarmi Județean Dâmbovița.
Anchetatorii fac precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.