Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Olt a desfășurat, recent, controale la mai multe azile de bătrâni, centre rezidenţiale destinate persoanelor adulte cu dizabilităţi şi centre de copii. La unele dintre acestea, inspectorii de muncă au depistat nereguli.
Controalele au avut loc în cadrul unei campanii desfășurate la nivel național cu scopul verificării modului în care se respectă prevederile legale în domeniul relaţiilor de muncă.
Obiectivele campaniei au fost identificarea angajatorilor care nu respectă prevederile legale care reglementează relaţiile de muncă şi luarea măsurilor care se impun pentru determinarea acestora să se conformeze dispoziţiilor legale în materie, eliminarea neconformităţiilor constatate, prin dispunerea de măsuri obligatorii pentru remedierea acestora şi aplicarea sancţiunilor contravenţionale corespunzătoare în domeniul relaţiilor de muncă și creşterea gradului de conştientizare a angajatorilor şi a lucrătorilor în ceea ce priveşte necesitatea respectării prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă.
În perioada de desfăşurare a campaniei, inspectorii de muncă din Olt au efectuat acţiuni de control la cinci centre rezidenţiale din domeniul de referinţă, fiind dispuse trei măsuri de remediere a deficienţelor constatate.
Cele mai frecvente deficienţe constatate nerespectarea prevederilor legale referitoare la evidenţa timpului de muncă şi supunerea controlului inspectorilor de muncă a acestei evidenţe, neiniţierea negocierii colective și netransmiterea în Registrul General de Evidenţă a Salariaţilor a încetării activităţii salariaţilor în cauză.