Un bărbat de 41 de ani a fost reținut, miercuri, după percheziții în Olt și Teleorman, pentru organizarea unei tombole, fără licență sau autorizație.
Polițiștii specializați în investigații criminale din Roșiori de Vede și IPJ Teleorman au pus în executare, miercuri, patru mandate de percheziție domiciliară, într-un caz de organizare a unei tombole pe o rețea de socializare, fără licență sau autorizație.
Descinderile au avut loc în municipiile Roșiori de Vede și Slatina. În urma perchezițiilor, au fost descoperiți și ridicați, în vederea continuării cercetărilor, 4.100 de euro, 6.520 de lei, 400 de dolari canadieni, 200 de dolari americani, precum și o monedă tip „mahmudea”.
În urma administrării probatoriului, a fost dispusă măsura reținerii, față de un bărbat, de 41 de ani, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Olt.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor serviciilor pentru acțiuni speciale Teleorman și Olt și al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Teleorman.
Anchetatorii fac precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.