Un tânăr de 18 ani și un minor de 13 ani, folosind amenințări, au deposedat o femeie de geanta în care se aflau actele de identitate, carduri bancare și bani. S-a întâmplat pe o alee din Parcul „Nicolae Romanescu”. Tânărul de 18 ani a fost reținut de polițiști și va prezentat, azi, Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, în vederea dispunerii unei măsuri preventive.
Polițiști din cadrul Secției 2 Poliție Craiova au reținut, ieri, pentru 24 de ore, un tânăr, de 18 ani, din municipiu, bănuit de comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată.
„În cursul zilei de 6 februarie a.c., polițiștii au fost sesizaţi de o femeie, de 64 de ani, cu privire la faptul că, în timp ce se afla pe o alee din Parcul Nicolae Romanescu, din municipiul Craiova, persoane necunoscute, prin folosirea de amenințări, ar fi deposedat-o de geanta în care avea telefonul mobil, actele de identitate, cardurile bancare și bani”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Dolj, subcomisarul Cristian Grigorescu.
În urma activităților investigativ-operative desfășurate de polițiști, au fost identificaţi doi tineri, de 18 și 13 ani, din municipiul Craiova, bănuiți de comiterea faptei.
Aceștia au fost conduși la audieri, prejudiciul fiind recuperat în totalitate.
Astfel, în urma cercetărilor efectuate și a probatoriului administrat, poliţiştii l-au reținut pe tânărul de 18 ani, pentru 24 de ore.
În cursul acestei zile, cel în cauză va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova în vederea dispunerii unei măsuri preventive, a mai precizat reprezentantul IPJ Dolj.