Administrație liberală: Primăria Slatina rămâne fără angajați. Orașul nu mai are arhitect-șef

De aproximativ o lună de zile municipiul Slatina nu mai are arhitect-șef. Angajata primăriei care ocupa această funcție a plecat din instituție.

Funcția era ocupată de Ileana-Luiza Mandea, care, luna trecută, a solicitat transferul către un alt loc de muncă.

„Postul de Arhitect-șef a fost vacantat în data de 20.01.2025, în baza transferului în interes de serviciu, la solicitarea angajatului”, se arată într-un răspuns al primăriei la o solicitare conform Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public.

Între timp, deși De Mezzo susține că, în prezent, activitatea structurilor aflate în coordonarea arhitectului-șef se desfășoară normal, orașul rămâne blocat la acest capitol, susțin surse instituționale, fiind afectate și unele dintre marile unități economice de pe platforma industrială a orașului.

În timp ce oameni importanți aleg să părăsească instituția condusă de Mario De Mezzo, acesta continuă să se țină de scandaluri politice pe rețelele sociale și de manipularea opiniei publice.

Unul dintre cazurile recente – ca să dăm un exemplu – este atacul furibund asupra conducerii Spitalului Județean de Urgență Slatina, acuzată de primarul Slatinei că ar fi dispus demontarea unui computer tomograf funcțional, privând pacienții de serviciile acestui aparat, pentru a face loc unui aparat nou, pe care unitatea sanitară nu-l poate utiliza. La scurtă vreme s-a dovedit că atacul edilului s-a bazat pe o minciună: tomograful cu pricina nu mai era funcțional, era casat de mai multă vreme și ocupa, astfel, spațiul degeaba, în vreme ce noul aparat, un angiograf, va oferi pacienților acces la proceduri de cardiologie intervențională care, în regiunea Olteniei, sunt disponibile doar în Craiova.

O altă preocupare a primarului liberal ține de „prioritizarea” acțiunilor primăriei, una dintre prioritățile edilului fiind achiziția, din fonduri publice, de flori și mărțișoare în valoare de peste 100.000 de lei, pentru a le împărți pe stradă doamnelor și domnișoarelor în cadrul unui eveniment scornit de el, „Zilele Primăverii”, organizat în perioada 1 – 8 martie.

Prioritară este, pentru De Mezzo, și dublarea, față de anul trecut, a cheltuielilor de protocol pentru anul în curs, urmând ca 100.000 de lei să fie cheltuiți pe servicii hoteliere și pe excursii în străinătate – amănunte AICI.

Citește și Primarul Slatinei, Mario De Mezzo, și-a luat două locuințe, noi, în oraș. Ce zonă și-a ales edilul/ FOTO

Citește și Mânării marca De Mezzo la Primăria Slatina. Unde se duc banii slătinenilor/ DOCUMENTE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.