Zeci de localnici dintr-o comună din Olt au ieșit pe străzi și au cerut asfaltarea acestora, potrivit stirileprotv.ro. Oamenii spun că s-au săturat să rămână izolați de fiecare dată când plouă și să își strice mașinile în gropile tot mai adânci.
Este vorba de localnicii din comuna Redea, unde primar este social-democratul Dan Bălă.
Cu nămolul până la gleznă, sătui să mai facă slalom printre gropi, oamenii i-au cerut primarului să le repare drumurile, relatează sursa citată.
Oamenii spun că nici ambulanța nu poate ajunge uneori până la poartă.
Primarul comunei, Dan Bălă, spune că „s-a mai intervenit, cât de cât, și s-a întins piatra pe acele drumuri ca să putem circula până când se încep lucrările de asfaltare”.

În afară de asfaltarea drumurilor, edilul le promite oamenilor și 16 kilometri de piste pentru biciclete.