Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Olt a dispus, ieri, începerea judecăţii cauzei privindu-l pe fostul primar liberal al comunei Bărăști, Augustin Predel, trimis în judecată, în stare de control judiciar, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită.
Decizia magistratului de cameră preliminară vine după ce, în octombrie 2024, instanța de judecată a respins acordul de recunoaștere a vinovăției pe care procurorul de caz l-a încheiat cu fostul primar.
„Se ia act că nu s-au formulat cereri şi excepţii de către parte şi nici nu au fost invocate din oficiu de către instanţă. În baza art. 342 şi art. 346 alin. (1) din Codul de procedură penală, constată competenţa instanţei în soluţionarea cauzei, legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 99/237/P/2024 (99/P/2024) din data de 23.01.2025 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, privind pe inculpatul Predel Augustin, trimis în judecată, în stare de control judiciar, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 289 alin.1 C.pen., rap. la art. 6 şi 7 lit. a din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen. (4 acte materiale), a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul Predel Augustin cu privire la săvârşirea infracţiunii de luare de mită”, se arată în încheierea din camera preliminară.
Decizia nu este definitivă, inculpatul având drept să formuleze împotriva acesteia contestație în termen de trei zile de la comunicarea încheierii.

Fostul edil este acuzat că, în cursul anului 2021, ar fi pretins bani, cu titlu de mită, de la reprezentanții unei firme din Potcoava pentru fiecare contract încheiat cu Primăria Bărăști.