Bărbatul din comuna olteană Șopârlița care a vrut să se arunce de pe acoperișul casei a fost convins de polițiști să coboare și acum se află în siguranță. Surse locale spun că omul era beat. De altfel, în trecut el a fost și reținut de oamenii legii pentru violență domestică, după ce a făcut scandal, tot sub influența alcoolului, în familie.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Olt, Claudiu Șerban, bărbatul a coborât de pe acoperișul casei și se află în siguranță.
El s-a lăsat convins de polițiști să renunțe la gestul extrem după aproape două ore de discuții, timp în care de caz s-a ocupat un negociator din cadrul SAS Olt.
La fața locului au acționat și pompierii, intervenind cu o autospecială pentru intervenție la înălțime, o autospecială pentru intervenție și descarcerare, o autospecială pentru descarcerare și un echipaj SMURD.
Gestul bărbatului a avut loc pe fondul consumului de alcool și în urma unor probleme familiale, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.
În trecut, el a fost reținut de oamenii legii pentru violență domestică, după ce a făcut scandal, tot sub influența alcoolului, în familie.