Acasă Local Administrație Primarul comu...

Primarul comunei Nicolae Titulescu rămâne fără mandat. Prefectul județului a semnat ordinul

Prefectul de Olt, Cosmin Floreanu, a semnat, marți, ordinul de încetare a mandatului de primar al comunei Nicolae Titulescu deținut de Florin Tiutiu.

Decizia vine cu mare întârziere după ce edilul a candidat, anul trecut, pentru un mandat de deputat din partea Partidului Național Liberal. Or, în momentul în care un primar alege să treacă la un partid, altul decât cel din partea căruia a candidat și a fost ales primar, el își pierde, automat, mandatul.

„Astăzi am semnat ordinul 116/11.03.2025 de încetare a mandatului de primar al comunei Nicolae Titulescu, deținut de domnul Florin Gheorghe Tiutiu, ca urmare a pierderii calității de membru al partidului din partea căruia a candidat și a fost ales.

În luarea acestei decizii, am coroborat declarația depusă de domnul  Tiutiu   la Biroul Electoral de Circumscripție Județeană nr. 30 Olt, pentru candidatura la funcția de deputat, în care a menționat clar că este candidat la funcția de deputat din partea PNL Olt și, de asemenea, membru PNL. În conformitate cu prevederile Legii partidelor politice nr. 14/2003, înscrierea într-un alt partid politic constituie de drept demisia din partidul al cărui membru a fost anterior.

Mă ghidez exclusiv după litera legii, iar principalul meu angajament este acela de a fi garantul aplicării corecte și echitabile a normelor legale. Deciziile pe care le iau nu sunt influențate politic, ci respectă strict legislația în vigoare”, se arată într-un comunicat transmis de prefectul județului Olt.

La solicitarea Biroului de Circumscripție nr. 61 Nicolae Titulescu, în octombrie 2024, Judecătoria Slatina i-a invalidat mandatul de primar pentru care Florin Tiutiu a fost ales cu peste 80% din voturile valabil exprimate în 9 iunie 2024, după ce edilul a anunțat că se alătură echipei PNL, din partea căruia urma să candideze, la alegerile parlamentare din 1 decembrie, pentru un loc în Camera Deputaților.

Tiutiu a făcut apel la Tribunalul Olt, care a schimbat decizia Judecătoriei Slatina și i-a validat reclamantului mandatul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.