Incendiu DEVASTATOR, noaptea trecută, în Olt. Pompierii au luptat 4 ore cu flăcările. Pagube imense/ VIDEO

Pompierii Detașamentului Caracal, cu trei autospeciale de stingere, o autospecială pentru intervenție la înălțime și un echipaj SMURD, au intervenit în această noapte, în comuna Cezieni, pentru stingerea unui incendiu puternic, izbucnit într-o gospodărie.

În momentul sosirii echipajelor, incendiul se manifesta violent, cu flacără deschisă și degajări mari de fum, la acoperișul casei și două anexe gospodărești, cu pericol de propagare la mai multe construcții.

Pompierii au acționat aproximativ patru ore, pentru protejarea clădirilor învecinate, stingerea incendiului și îndepărtarea efectelor negative.

Pagubele produse de foc sunt imense pentru proprietarii locuinței.

„În urma incendiului au ars aproximativ 100 de metri pătrați din acoperișul unei locuințe și două anexe gospodărești, cu suprafața de circa 80 de metri pătrați”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgențe Olt, Alin Băsășteanu.

Cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost un scurtcircuit electric, produs la un boiler electric, a mai precizat reprezentantul ISU Olt.
Pentru a evita producerea unor astfel de evenimente, pompierii reamintesc populației principalele măsuri de prevenire:
• nu utilizaţi aparatele electrice, cablurile electrice, prizele, întrerupătoarele, dispozitivele de protecţie cu defecţiuni sau cu improvizaţii;
• nu suprasolicitaţi instalaţia electrică folosind mai multe aparate simultan;
• verificaţi periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice şi luaţi măsuri pentru înlocuirea acestora atunci când sunt uzate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.