Un tânăr de 21 de ani a fost transportat, aseară, cu leziuni, la spital, după ce s-a răsturnat cu mașina.
Evenimentul rutier s-a petrecut, luni seară, în jurul orei 22.18, pe Drumul Național 56, între localitățile Giubega și Galicea Mare, județul Dolj.
La faţa locului s-au deplasat polițiștii Secţiei nr. 6 Poliţie Rurală Giubega, care, din primele cercetări, au stabilit că un tânăr, de 21 de ani, din comuna Giubega, în timp ce conducea un autoturism pe DN 56, nu ar fi adaptat viteza de deplasare și ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, răsturnându-se cu autoturismul în afara părții carosabile.
În urma evenimentului rutier, tânărul de 21 de ani a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la spital.
„Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Dolj, Andreea Mateescu.
În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul.