Un tânăr din Olt creștea șerpi, pe care îi hrănea cu animale vii sau moarte. El este, acum, cercetat penal/ FOTO

În această dimineață, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt au pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară la locuința unui tânăr din comuna Optași Măgura, județul Olt, bănuit de comiterea unor infracțiuni prevăzute de Legea nr. 205/2004 privind protecția animalelor. Mai exact, despre tânăr s-a aflat că creștea mai multe exemplare de șerpi de mari dimensiuni, care erau hrăniți fie cu animale vii, fie cu animale mai întâi ucise.

Acțiunea de sâmbătă dimineață a fost desfășurată pentru administrarea probatoriului într-un dosar penal constituit la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina, în care sunt efectuate cercetări pentru uciderea animalelor, cu intenție, fără drept, precum și pentru intervenții chirurgicale destinate modificării aspectului unui animal sau altor scopuri necurative.

„Din cercetări a reieșit că un tânăr, în vârstă de 28 de ani, ar fi crescut la locuința sa mai multe exemplare de șarpe, pe care le-ar fi hrănit cu animale vii sau ucise anterior”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Olt, Claudiu Șerban.

De asemenea, acesta ar fi deținut câini cu urechile cupate, intervenții chirurgicale nepermise de legislația în vigoare.

În urma percheziției domiciliare, au fost identificate mai multe exemplare de animale, respectiv șerpi, câini, pisici, iepuri și agame.

„Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor continuă cercetările, în vederea documentării întregii activități infracționale și dispunerii măsurilor legale care se impun”, a mai precizat reprezentantul IPJ olt.

Anchetatorii fac precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoana cercetată beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.