Un copil de 10 ani a ajuns la spital, aseară, după ce un tânăr băut a pătruns cu mașina pe contrasens, intrând în coliziune frontală cu un alt autoturism care rula regulamentar și în care se găsea minorul.
Polițiștii Biroului Rutier Pitești au intervenit în cazul unui accident rutier produs pe DJ731B, pe raza comunei Băbana, în care au fost implicate două autoturisme.
Din primele verificări, un tânăr în vârstă de 25 de ani, din comuna Băbana, aflat la volanul unui autoturism, ar fi pierdut controlul direcției și a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de un bărbat de 32 de ani, din aceeași localitate, rezultând răsturnarea acestuia din urmă.
Sursa video: Facebook/Bebe Ivan
În urma impactului, un minor în vârstă de 10 ani, pasager în autoturismul condus de bărbatul de 32 de ani, a suferit leziuni ușoare și a fost transportat la spital pentru investigații medicale.
Testarea cu aparatul etilotest a indicat faptul că șoferul în vârstă de 25 de ani, ar fi consumat alcool, având o concentrație de peste 0,40 grame/litru alcool pur în aerul expirat, astfel că a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice.
„În urma verificărilor efectuate a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Argeș.
Cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor producerii accidentului.