Un accident rutier în care au fost implicate patru autoturisme a avut loc, în această după-amiază, pe Drumul Național 56, în afara localităţii doljene Podari. O femeie a fost rănită, fiind etransportată la spital.
La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Serviciului Rutier Dolj, care au stabilit faptul că un bărbat de 49 de ani, din București, în timp ce conducea un autoturism pe DN 56, în afara localității Podari, către Craiova, nu ar fi păstrat o distanţă corespunzătoare, lovind din spate autoturismul care circula în fața sa, condus de un bărbat de 51 de ani, din Craiova.
Din impact al doilea autoturism a fost proiectat în al treilea autoturism, care circula în fața sa și care a intrat în coliziune din spate cu al patrulea autoturism.
„În urma evenimentului a rezultat avarierea celor patru autoturisme. De asemenea, o femeie, de 49 de ani, din Craiova, pasager în al doilea autoturism, a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, conștientă și cooperantă”, a declarat purtătoarea de cuvând a IPJ Dolj, Mihalea Sadoveanu.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.
În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.