Un profesor pensionar din Olt, fost director de școală, a plecat dintre noi.
Este vorba de profesorul Alexandru Munteanu, director și profesor, mulți ani, al Școlii Gimnaziale Valea Mare și al Școlii Gimnaziale Zorleasca.
Anunțul a fost făcut pe o rețea de socializare de foștii colegi ai celui decedat.
„Cu profundă tristețe anunțăm trecerea în neființă a domnului Munteanu Alexandru, director și profesor al Școlii Gimnaziale Valea Mare și al Școlii Gimnaziale Zorleasca (Recea).
Cadru didactic de excepție, director și inspector în cadrul ISJ Olt, a fost mentor pentru numeroase generații de elevi, dar și pentru cadrele didactice. Va rămâne în gândurile noastre, ca un Om ce a marcat destine în sensul bun și frumos!
Dumnezeu să îl odihnească în pace! Sincere condoleanțe familiei! Colectivul Școlii Gimnaziale Valea Mare”, au scris, pe Facebook, foștii colegi.