Un bărbat este cercetat penal pentru amenințare și uz de armă după ce a tras cu un pistol asupra mai multor polițiști chemați de soția agresorului după ce ea a fost amenințată de soț.
În dimineaţa de 25 iunie, ora 05.11, polițiștii Secţiei 1 Poliție Rurală Melineşti, județul Dolj, au fost sesizați prin SNUAU 112, de către o femeie, de 36 de ani, din comuna Șimnicu de Sus, cu privire la faptul că ar fi fost amenințată de soțul său, care a rămas în locuință cu cei patru copii minori ai acestora.
La fața locului s-au deplasat polițiștii împreună cu apelanta, pătrunzând în curtea imobilului prin escaladarea gardului împrejmuitor.
La vederea polițiștilor, bărbatul a ieşit din locuință cu o armă în mână și ar fi adresat amenințări poliţiştilor.
„Având în vedere acest aspect, deși polițiștii au efectuat somațiile legale, bărbatul nu s-a conformat, fiind efectuate două focuri de avertisment în plan vertical.
Bărbatul a continuat acțiunile, trăgând cu arma în direcția polițiștilor, după care a intrat în locuinţă.
Ulterior a ieșit din locuință, continuând să adreseze amenințări la adresa poliţiştilor”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, agent șef de poliție Mihaela Sadoveanu.
La fața locului au fost direcționate mai multe echipaje de poliție, bărbatul fiind imobilizat și condus la sediul Poliției, pentru cercetări.
În urma folosirii armamentului de către polițiști, nu au rezultat victime omeneşti sau pagube materiale.
În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare și uz de armă neletală.
Totodată, a fost informat procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj.
De asemenea, polițiștii au întocmit formularul de evaluare a riscului, reieșind risc iminent, pe numele bărbatului fiind astfel emis un ordin de protecție provizoriu, pentru 5 zile.
Cercetările sunt continuate de polițiști, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, urmând a fi dispuse măsuri legale.
La acțiuni au participat și polițiști ai secțiilor de poliție urbane din Craiova, Biroului Rutier Craiova, serviciilor pentru acțiuni speciale, investigaţii criminale, arme, explozivi și substanțe periculoase și criminalistic din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj.


































