Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a instituit restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată, mai mare de 7,5 tone, pe sectoarele de drumuri expres și drumuri naționale din județele Mehedinți și Dolj, din cauza temperaturilor extreme (39, 41 grade Celsius – COD ROȘU)
Restricțiile de circulație, sunt valabile astăzi, 11 august, în intervalul orar 12:00 – 20:00, pe sectoarele de drumuri naționale, din cele două județe.
„Măsura este instituită pentru protejarea sectoarelor de drum cu îmbrăcăminte bituminoasă, respectiv pentru prevenirea deformațiilor majore ireversibile care pot apărea pe rețeaua rutieră, ca efect al desfășurării traficului greu în condițiile climatice de caniculă”, explică purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți, Nicolae Lohon.
În acest context, polițiștii rutieri au luat măsuri specifice pentru respectarea restricțiilor și adresarea de recomandări conducătorilor auto.
Excepție fac vehiculele de transport de persoane, funerare și poștale, transporturile de echipamente de prim ajutor, transportul pentru distribuire de carburanți, de mărfuri sub temperatură controlată, pentru tractări de vehicule avariate, transporturile pentru distribuire de apă și hrană în zonele calamitate, transporturile cu vehicule specializate destinate prin construcție salubrizării, transporturile de apă îmbuteliată și băuturi răcoritoare, transporturile de produse provenite din exploatări agricole și transporturile militare implicate în exerciții multinaționale.



































