O femeie a decedat și un bărbat a fost transportat cu răni la spital în urma unui accident rutier petrecut luni pe Drumul Național 54 A, în afara orașului Corabia, în care au fost implicate trei autoturisme.
Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că un autoturism condus de către o femeie de 47 de ani, din comuna Orlea, din cauze ce urmează a fi stabilite în cursul cercetărilor, a acroșat un autoturism condus de către o femeie de 49 de ani, din comuna Orlea, ulterior fiind proiectat într-un alt autoturism condus de un bărbat de 39 de ani, din orașul Dăbuleni, județ Dolj.
„În urma evenimentului rutier, bărbatul a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la o unitate spitalicească, iar femeia de 47 de ani a decedat”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Olt, Claudiu Șerban.

Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor s-a produs evenimentul, urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Oamenii legii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.



































