Asociația Tinerilor Fermieri din Olt va organiza, în perioada 10 – 12 octombrie, la Slatina, o nouă ediție a Zilelor Recoltei.
Parteneri ai organizatorului principal sunt Cooperativa Tin Ferm Strejești, Cooperativa Legumicolă Pleșoiu, Cooperativa Afi Prod Izbiceni și Cooperativa Rusănești.
Festivalul, care se desfășoară anual de Ziua Națională a Produselor Agroalimentare Românești, având ca scop expunerea, promovarea și vânzarea produselor agroalimentare realizate de micii și tinerii producători din județul Olt, beneficiari de fonduri europene și guvernamentale, va fi organizat pe Bulevardul A.I. Cuza, în perimetrul cuprins între Poștă și fostul magazin Oltul.
„Astfel, continuăm o tradiție începută frumos în 2017. Vor participa în jur de 100 de producători de legume, fructe, produse apicole, produse tradiționale, dar și comercianți de clătite, gogoși, kurtos, must și vor fi amenajate patru terase”, spune președintele Asociația Tinerilor Fermieri din Olt, Florin Ciobanu.
Citește și Mastercard sau Visa? Ce card alegi pentru cumparaturile online
Pe parcursul celor trei zile, festivalul va găzdui parade ale portului popular, spectacole folclorice și alte momente artistice (între orele 16.00 – 22.00), întâlniri cu artiști și meșteşugari din Olt și din alte județe, degustări de produse tradiționale etc.
Fiecare spectacol va fi încheiat cu recitaluri muzicale susținute de Adrian Norocel (vineri), Eugen Stan și The Urs (sâmbătă) și Dani Mocanu (duminică).



































