Acasă Local Actualitate Dosar penal î...

Dosar penal în cazul celor cinci pompieri din Olt răniți după ce autospeciala cu care se deplasau la un accident s-a răsturnat

Polițiștii au întocmit dosar penal și efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă în cazul accidentului rutier de vineri seară în care cinci pompieri din Olt au fost răniți după ce autospeciala cu care se deplasau la un eveniment rutier s-a răsturnat.

Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Argeș, s-a stabilit că un cadru ISU Olt, conducător al autospecialei, care circula în regim prioritar, către locul producerii unui eveniment rutier, în împrejurări care vor fi stabilite prin cercetări, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, răsturnându-se pe partea carosabilă.

În urma evenimentului au suferit leziuni atât conducătorul autospecialei, cât și ceilalți patru ocupanți, cu vârste între 20 și 48 de ani, toți din cadrul I.S.U. Olt.

Conducătorul autospecialei a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat alcool.

Cei cinci ocupanți au fost transportați inițial la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Argeș.

Ulterior, trei dintre militari au rămas internați la Spitalul Județean, în vreme ce doi pompieri au fost transferați la Spitalul Militar din municipiu.

Toți se află sub supraveghere medicală, iar viața nu le este pusă în pericol, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Olt, maiorul Alin Băsășteanu.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.