Ilie Bolojan a refuzat să dea curs convocării PSD în Parlament pentru a răspunde întrebărilor legate de retragerea trupelor americane din România. Premierul a pretextat că are „programul prea încărcat”.
Dacă în declarațiile publice, în interviuri, premierul face mare caz de nevoia de transparență, când este pus în situația de a da explicații publice devine, brusc, reținut. Ilie Bolojan a refuzat să dea curs convocării PSD la „Ora prim-ministrului”, conform unui comunicat de presă. El a invocat agenda extrem de încărcată care nu-i permite să răspundă întrebărilor venite din partea parlamentarilor, în ședința convocată la ora 16.00.
„Prim-ministrul Ilie Bolojan a primit cu interes invitaţia grupurilor parlamentare PSD şi AUR la «Ora Premierului» din Parlamentul României, pentru ziua de 3 noiembrie, ora 16. Parlamentul este o instituţie fundamentală a democraţiei, care trebuie respectată ca atare, iar o dezbatere civilizată şi serioasă pe teme de interes public nu poate fi decât în beneficiul cetăţenilor României”, a transmis Guvernul.
Luni, la ora 16.00, premierul a preferat, în locul parlamentului, o ceremoniede semnare a unui contract, la Ministerul Economiei, cu compania Rheinmetall. Din perspectiva sa, acest evenment precum și o serie de discuții legate de Programul SAFE sunt mult mai importante. Politicos, premierul a spus că va da curs unei alte invitații din partea Parlamentului, cu altă ocazie. Bineînțeles, dacă agenda îi va permite.
„Cu asigurarea întregii sale disponibilităţi, premierul Ilie Bolojan va cere Birourilor permanente ale Parlamentului reprogramarea «Orei Premierului» pentru o zi care să permită armonizarea agendelor”, se mai arată în comunicat.
Programul premierului pentru ziua de luni
La scurtă vreme după comunicatul guvernamental a fost prezentat și programul Ilie Bolojan pentru ziua de luni. Așa cum se poate observa, activitățile în care este implicat premierul sunt programate să se desfășoare până la ora 17.00:
- Primirea, la Palatul Victoria, a domnului Armin Papperger, CEO al Companiei Rheinmetall AG;
- Ora 11:15 Participare la ceremonia de semnare a unui document de colaborare cu reprezentanții companiei Rheinmetall AG;
- Ora 11:30 Participare la întrevederea celor două delegații. Din partea Guvernului României participă premierul Ilie Bolojan, ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Radu Miruță și Șeful Cancelariei Prim-Ministrului, Mihai Jurca;
- Ora 12:00 Declarații de presă susținute de premierul Ilie Bolojan și de CEO Rheinmetall AG, Armin Papperger;
- Orele 14:00 – 17:00 Discuții cu reprezentanții Companiei Rheinmetall privind cooperarea în cadrul Programului SAFE.
Ilie Bolojan convocat la Camera Deputaților
Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a aprobat solicitarea PSD privind participarea premierului la „Ora prim-ministrului”. Ilie Bolojan a fost convocat ca să dea explicații despre retragerea trupelor americane din România. Social-democrații doresc să știe de ce Guvernul nu a reacționat. Dezbaterile ar fi trebuit să aibă loc luni, la ora 16.00.
„Având în vedere informaţiile apărute în spaţiul public privind decizia Statelor Unite de a retrage o parte din trupele americane staţionate în România, considerăm necesar ca prim-ministrul să ofere Parlamentului o prezentare clară a poziţiei Guvernului şi a demersurilor întreprinse în dialogul cu partenerii strategici”, au solicitat deputații PSD.
Totodată, Bolojan trebuie să explice implicaţiile asupra angajamentelor strategice şi de securitate ale României. Premierului i se cere să explice cum s-au coordonat Guvernul, Ministerul Apărării și Ministerul Afacerilor Externe pe acest subiect.
„Solicităm ca domnul prim-ministru să prezinte: evaluarea Guvernului privind impactul acestei decizii asupra securităţii naţionale şi regionale, măsurile întreprinse pentru menţinerea angajamentelor din Parteneriatul Strategic cu Statele Unite, modul de coordonare interinstituţională între Guvern, Ministerul Apărării Naţionale şi Ministerul Afacerilor Externe pe acest subiect”, se mai arată în solicitarea PSD.
Ce spune Ludovic Orban despre convocarea în Parlament
Convocarea prim-ministrului, pentru a răspunde întrebărilor pe anumite teme de interes, face parte din procedurile parlamentare. Consilierul prezidențiale Ludovic Orban a declarat că premierul Ilie Bolojan trebuie să dea curs convocării formulate de PSD.
„Chiar dacă este stranie această chemare în Parlament, făcută de un partid din cadrul Coaliției, partid care a deținut Ministerul Apărării până la acest guvern, aici se intră într-o procedură parlamentară care este reglementată de regulamentul Camerei Deputaților”, a comentat Ludovic Orban.
Consilierul prezidențial a apreciat că premierul va merge în Parlament ca să răspundă întrebărilor. Consilierul prezidențial a arătat că procedura face parte dintr-un mecanism normal, de informare a Parlamentului. În opinia sa, Bolojan trebuie să explice, inclusiv opiniei publice, despre subiectele importante de pe agenda publică.
„Sunt convins că premierul Bolojan va da curs acestei invitații conform procedurilor parlamentare. Nu știu dacă luni, dacă marți, când programul îi va permite dar cu siguranță va veni în fața Parlamentului pentru a răspunde la întrebările care îi vor fi adresate”, a mai spus Orban.
Sursa: b1tv.ro




































