Este incendiu uriași în comuna Văleni, județul Olt, unde ard casa și brutăria fostului primar al comunei, Ion Șofaru.
OLT-ALERT.RO a intrat în posesia primelor imagini video de la fața locului. Pentru stingerea focului au intervenit, cu trei autospeciale de stingere, o autospecială pentru intervenție la înălțime și un echipaj SMURD, echipajele de pompieri din cadrul Stației Stoenești și Detașamentului Caracal.
„S-a intervenit în comuna Văleni pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o clădire cu regim de înălțime parter + etaj, având funcțiuni mixte: brutărie, spațiu comercial, spațiu de locuit și birouri. La sosirea primelor echipaje, acoperișul și etajul clădirii ardeau generalizat”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Olt, maiorul Alin Băsășteanu.
Două persoane aflate în clădire în momentul izbucnirii incendiului au fost găsite în afara acesteia, conștiente și fără urme de traumă.
În urma incendiului au ars bunurile de la etajul imobilului și acoperișul pe o suprafață de aproximativ 450 de metri pătrați. Spațiul comercial de la parter nu a fost afectat de incendiu.
Cauza probabilă a incendiului a fost un scurtcircuit produs la un conductor electric defect sau neizolat corespunzător.
Ion Șofaru a fost primar al comunei Văleni vreme de trei mandate, până în 2024.



































