Primăria Slatina a pregătit un contract de zeci de mii de euro pentru firma în care acționar este și un coleg de partid al primarului Mario De Mezzo. Contractul urmează să fie atribuit fără licitație publică, prin procedura achizițiilor directe.
Este vorba de un contract în valoare de 123.900 de lei, la care se adaugă TVA, ajungându-se în final la aproximativ 150.000 de lei (aproape 30.000 de euro), având ca obiect „Servicii de salubrizare zonă în care sunt depozite necontrolate de deșeuri de cenușă și zgură pe raza municipiului Slatina”.
Firma cu care municipalitatea urmează să contracteze aceste servicii se numește Navi Ecosal SRL, cu sediul social în Slatina, strada Constructorului, nr. 5, avându-i ca asociați pe Nandor Katona (care controlează și SC Salubris SA, firma care colectează de zeci de ani gunoiul în Slatina și care, din 2019, operează, în asociere cu o altă firmă, depozitul ecologic de la Bălteni) și omul de afaceri Viorel Rogojinaru, liberal cu state vechi, coleg de partid cu primarul Slatinei, Mario De Mezzo.
Anunțul de achiziție a fost deja publicat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) și se așteaptă răspunsul ofertantului, care are termen până azi, la ora 17.00.


Navi Ecosal SRL a fost înființată în 2017 de cei doi asociați, având ca obiect de activitate colectarea deșeurilor periculoase. În ultimii patru ani (2021 – 2024) societatea a înregistrat doar pierderi, iar în datele publice al Ministerului Finanțelor figurează cu un singur angajat – UNUL SINGUR.

De-a lungul anilor, Viorel Rogojinaru a fost recompensat politic cu funcții indemnizate (consilier local în Consiliul Local Slatina, consilier județean), cu un mandat de administrator la Compania de Apă Olt și, mai nou, cu un loc în Consiliul de Supraveghere al Complexului Energetic Oltenia.
Tot cu sprijin politic și-a angajat soția, în 2023, pe un post de consilier asistent, la Administrația Județeană a Finanțelor Publice Olt, unde, la scurt timp, a fost promovată pe postul de consilier principal.
Și tot cu sprijin politic intră, acum, în afaceri cu Primăria Slatina, punând mâna pe un contract de zeci de mii de euro care e doar o etapă, pentru că vor mai urma și altele. Cel puțin așa reiese din caietul de sarcini pregătit de municipalitate.
Viorel Rogojinaru deține și firma Metarovi SRL, care se ocupă, din 2003, cu recuperarea materialelor reciclabile sortate. După ce în România a intrat în funcțiune sistemul de Garanție-Returnare (SGR), profitul net al companiei a scăzut drastic, de la 695.773 lei în 2022 la 96.490 lei în 2023 și la doar 8.536 lei în 2024. În acest context, omul de afaceri are nevoie să se reorienteze, iar unul dintre cei care îi oferă sprijin este, după cum se observă, colegul lui de partid, primarul Slatinei. Nu cu bani din buzunarul propriu, ci din taxele și impozitele plătite de slătineni.



































