Gheorghe Dincă încearcă din nou să obțină eliberarea din închisoare. Cunoscut drept criminalul din Caracal, el a fost condamnat la 30 de ani pentru două omoruri, viol și sechestrare. Acum susține că suferă de probleme medicale serioase și cere întreruperea pedepsei, notează Antena 3 CNN.
La solicitarea judecătorilor, bărbatul de 72 de ani a fost transportat atât la Institutul de Medicină Legală, cât și la Spitalul de Urgență.
Acesta a executat până în prezent doar șase ani în Penitenciarul Craiova.
Procurorii au dispus efectuarea unor expertize suplimentare, la cererea judecătorilor. Decizia vine după ce Gheorghe Dincă a solicitat în instanță întreruperea executării pedepsei. În urma măsurii dispuse, bărbatul a fost transportat sub escortă la Institutul de Medicină Legală din Craiova pentru evaluări amănunțite.
Dincă a fost dus și la Spitalul Județean, unde medicii i-au realizat analize și investigații detaliate. Specialiștii trebuie să decidă dacă problemele sale de sănătate pot fi tratate în continuare în penitenciar. Dacă nu, ar putea recomanda o măsură excepțională.
Acesta ispășește în prezent o pedeapsă de 30 de ani de închisoare. A fost condamnat după ce instanța l-a găsit vinovat de sechestrarea, violarea și uciderea Alexandrei Măceșanu și Luizei Melencu.
Ce a spus Dincă despre Alexandra Măceșanu și Luiza Melencu
Dispariția Alexandrei Măceșanu și a Luizei Melencu lasă în urmă întrebări dureroase care persistă și astăzi. Neliniștea, revolta și un adevăr tot mai greu de deslușit apasă încă asupra acestui caz.
Nu se știe concret ce s-a întâmplat cu ele. Gheorghe Dincă, presupusul criminal, a fost arestat. De-a lungul timpului a făcut tot felul de declarații, ba că le-a ucis el, ba că nu.
„Pe Luiza Melencu și Alexandra Măceșanu nu le-am omorât, ci le-am vândut! Eu am dat toate detaliile în fața instanței, însă nu au vrut să verifice informațiile. Până și familiile fetelor le-au cerut magistraților să verifice toate detaliile pe care le-am spus, însă nu au făcut acest lucru. (…) În dosarul în care m-au condamnat n-au avut nicio probă solidă. Expertizele medico-legale contrazic afirmațiile procurorilor”, a declarat bărbatul, în urmă cu ceva timp.